Pentru mai bine de 24 de ore, un sat din România a fost ocupat de trupe guvernamentale, care au înlocuit autoritățile locale și au instituit neoficial stare de urgență, pentru a ajuta compania Chevron să înceapă operațiunile de explorare a gazelor de șist.
250 de jandarmi în blindate și echipament de luptă au descins la 4 dimineața, au aruncat în dube câțiva săteni, au blocat drumurile de acces și au patrulat nonstop pe dealuri. Cine îndrăznea să iasă pe uliță era urmărit și legitimat. Nu lăsau pe nimeni să treacă “granița”, fie că erau localnici, jurnaliști sau copii care mergeau la școală.
Noi am reușit să intrăm, alături de un fotograf de la France Presse, după ce am făcut târâș pe coate două ore prin stufăriș. Înăuntru, în satul ăsta amărât din Vaslui, am surprins o imagine rară a jocurilor de putere dintre politicieni, populație și corporație. Deznodământul va influența toată România.
Bine ați venit în Pungești!
“Actele la control. Nu vă mai întreb unde mergeți, nu?” La vreo 5km de sat, cum cotești de pe drumul național și pornești spre măruntaiele Vasluiului, e un filtru de poliție. Ne lasă să trecem, parcă le e și milă de noi, știu ce urmează.
Intrarea în Pungești e ca vama transnistreană. Lumini roșii de la stopurile mașinilor oprite, lumini orbitoare de la farurile dubelor de jandarmi parcate pe mijlocul străzii. Se văd doar contururi: garduri metalice, bocanci, zeci de jandarmi mascați.
“Accesul e restricționat pentru siguranța dumneavoastră.” Siguranța noastră? Unii încearcă să ocolească baricada, sar jandarmii, înapoi!, nici o șansă. Ce facem, ne întoarcem?
Lăsăm mașina la marginea drumului, ne dăm mai în spate, dincolo de bătaia luminilor, și coborâm în șanț. Hai, că am jucat Commandos, cât de greu poate fi? Pâș pâș prin arătură, băga-mi-aș… intrăm în câmp deschis și ne dăm seama că suntem înconjurați de licurici. Sunt patrule peste tot, pe dealuri, pe jos cu lanterne, mașini blindate cu faruri. Cum se îndreaptă vreo lumină spre noi, cum sărim în stufăriș. O luăm ocolit, ca umbrele noastre să pice într-un unghi mai greu de observat.
Uite perimetrul Chevron! E înconjurat cu garduri pe lângă care patrulează mascați privați, blindați ca jandarmii. Arată ca un teren de fotbal cu nocturna îndreptată spre spectatori. Spectatorii suntem noi, avem locuri rezervate la tribuna din boscheți. Vizavi de Chevron se văd parcă niște corturi, ceva bannere… e chiar tabăra de rezistență, hai că poate chiar ajungem!
Stăm cu burta pe pământul înghețat de lângă un stufăriș, sub un cer ciuruit de stele. E o vijelie de n-auzi ce vorbești. Lângă noi e un veceu infect, din scânduri și celofan, prin care șuieră vântul cât să ne acopere gâfâiala și bătăile inimii. Vizavi, peste stradă, e tabăra.
Ne gândeam s-o rupem pur și simplu la fugă când a venit o blindată cu farurile aprinse și a parcat chiar lângă noi, fuck, iese mascatu’ cu lanterna, ascundem capul în pământ, nu ne vede, intră înapoi, i se luminează fața de la mobil… stă pe facebook?
Suntem pitiți de juma’ de oră, nu mai putem aștepta mult, că murim de frig acilișa. Trebuie să se sacrifice cineva, hai să tragem paie, să se predea unul la jandarmi și ceilalți să fugă cât îi distrage. Nu, hai să mergem din spate, cu lanterna, ca și cum ne-ar fi lăsat să intrăm. Hai, că nu mai pot de frig… Știi ce? Hai să ne ridicăm și să mergem normal.
Ne ridicăm și mergem pur și simplu, jandarmii nu ne văd, ocolim un gard de metal și ajungem chiar în centrul rezistenței: o remorcă veche de tractor, un cort de campanie, o baracă mică și una mai mare, care scuipă fum negru pe un horn de tablă. Intrăm.
Baraca e o adunătură de scânduri, celofane și bucăți de polistiren legate cu sfori, sârme și cuie. Zece metri pătrați feriți de vântul ascuțit. Adăpost pentru o sobă pe care se frig felii de cartofi, o masă cu scaune de plastic, o baterie de mașină, pungi de mâncare, icoane…
Și cinci oameni pierduți în mormane de pături, pe niște saltele înghesuite în fund. Atât a mai rămas după intervenția jandarmilor. Unii sforăie.
“Eu nu dorm, eu sunt rezistent“, zice un localnic slăbănog. “De aia se numește Rezistența din Pungești!” Chiț, chiț, se aude un chițcan într-o plasă cu mâncare, jap, tipul îi arde-o palmă, fire-ai al naibii de șoricel, lasă că-ți arăt io, mai dă câteva palme, șoricelu’ nu se potolește, așa că ia sacoșa și o scoate afară, hehe, să vezi tu acuma cum îngheți.
Un călugăr lungan de la Petru Vodă e ofticat că i s-a descărcat laptop-ul și nu mai poate să posteze poze pe blogul mănăstirii. Face planuri pentru dimineață, cine știe dacă intră ăștia peste noi, ce facem atunci?
Stau pe un scaun și adorm cu bărbia în piept, ca la biserică, sunt rupt. Adun de pe jos o pătură slinoasă, o trag pe mine, ațipesc încet-încet…
Localnicul slăbănog pune apă la fiert, caută cafeaua. E patru dimineața, ningău al treilea.
-24h. 2 decembrie, 4 dimineața
Zeci de autocare, blindate și regine taie întunericul de pe drumul județean care duce spre Pungești. Un echipaj de poliție se instalează la rădăcina drumului și oprește mașinile pentru control.
O parte din convoi oprește la Siliștea. Instalează un baraj din garduri și jandarmi. Nu lasă pe nimeni din sau spre Pungești. Grosul jandarmilor debarcă, după câteva sute de metri, în zona în care sunt și perimetrul Chevron, și tabăra de rezistență. Ce mai rămâne din efectiv se împrăștie prin sat. E încă întuneric.
În tabără sunt spre o sută de localnici și activiști. Au aflat la niște jandarmi că azi începe șantierul. Mulți au venit de seara trecută. Oamenii stau pe buza drumului și huiduie desfășurarea de forță – trădătorilor!. Filmează și sunt filmați de jandarmerie.
Au venit pe beznă. Ne-au zis că blocăm drumul. Noi eram pe proprietate privată. Au reacționat în stil mafiot, știți vorba asta? Să dați acolo la înregistrare. Au intrat peste noi pe terenul ăsta privat, zice Mihaela Papafil, o bondoacă din Bârlad, de 31 de ani, cu păr scurt ascuns în gulerul de la pufoaică.
Stă cu mâinile înfipte-n buzunare pe un scaun din plastic și își întinde picioarele pe altul, ca la gară. Ne-au alergat ăștia pe deal aici, i-am obosit un pic, hehe. Dacă eram și eu băiat îl dărâmam și io pe unu. Da’ sunt femeie, pfff.
În fața ei, un tip învârte ceva pe plită. Bagă un lemn pe foc și mai povestește: Ei ziceau că noi blocăm, că nu știu ce. De fapt ei voiau să plecăm. Când s-au băgat aici la intervenție la vreo doi au dat cu bastoanele direct. Erau vineți la frunte… Tipul e dintr-un sat din apropiere, dar de la Sf. Parascheva, când a început necazul, e mai mult prin tabără decât acasă.
Știți cum veneau dimineața? 5-6-7 jandarmi la om, te înconjura, îți dădea la coaste, îți punea piedică. Așa mi-a făcut mie, se bagă femeia. Da, da! Toți care i-a băgat în dube și i-o dus la Vaslui de aici i-o luat, de pe terenul ăsta, completează fochistul.
În buluceală, unii s-au lovit încercând să scape, alții, mai bătrâni, au căzut și au fost șifonați. Costică Spiridon, fost primar în sat, îmi povestește molcom pe marginea șanțului: Au venit dimineața cu ghioagele. Pe mine m-au dărâmat și m-au târât. Mi-am fisurat o coastă, am fost la Vaslui la spital.
Nea Costică a ajuns iar la spital, după ce în octombrie devenise celebru pe Internet ca primul român mort din cauza gazelor de șist. Acum a înviat și e gata să mai moară de oricâte ori e nevoie pentru cauza sa.
Alții au fost săltați și amendați penal:
Aveam un steag la gât, m-au aruncat într-o dubă din aia mică și ca să mă imobilizeze m-au strangulat cu steagul, gesticulează nervoasă Zîna Domnițean, de la Greenpeace, între două telefoane cu prietenii și colegii activiști. Când au săltat-o, femeia a dat din picioare și a spart un geam, așa că și-a mai luat încă o amendă pentru distrugere.
Vreo 20 de oameni s-au plâns c-au fost loviți și au promis că-și scot hârtii de la medic, să le-arate ei! Cam 12 persoane au fost reținute și duse la secție: o parte la Vaslui, restul la Siliștea.
Cum a fost în ziua de ocupație
De la tabără până-n sat e aproape un kilometru cu terenuri agricole. Apoi încep niște case mici și amărâte, spoite în albastru și roz, care se pierd repede în vatra satului. Aici sunt poșta, poliția, primăria, școala, căminul cultural și niște birturi care te scapă de apăsarea gerului, toate într-o rază de 50 de metri.
Un bătrân venit în inspecție la birt zice că nici pe vremea ailaltă n-a pomenit așa ceva: Ne-au asediat. Care ieșea din curte venea să legitimeze, ne filma, au băgat spaima în oameni.
Omul susține că gata, adună o trupă de oameni și se alătură rezistenței. Pleacă singur.
Sătenii spun că au fost copii care n-au putut s-ajungă la școală din cauza blocadei. N-a lăsat să intre nimic dimineața, nici microbuzele, nici dac-aveai drum undeva, te punea să ocolești, explică niște oameni la birt, în timp ce sorb câte o cafeluță la pahar de plastic și află noutățile politice. Tinerii discută și ei, dar în cerc închis, conspirativ.
Mai marii satului sunt de negăsit. În secretaritaul primăriei e un singur om care nu știe nimic, restul ușilor sunt încuiate. Sediul poliției e plin de jandarmi.
Pe la prânz, oamenii rămași în tabără sunt înțărcați de jandarmi, care fac loc utilajelor Chevron și se îndepărtează de perimetru, dar patrulează constant. E un prilej bun să citească ziarul și să ne facă o recapitulare cu șmecheriile care i-au adus aici:
– Pungești a fost împotrivă!
– Când consiliul s-a pus de acord cu oamenii și au decis să facă referendum, a băgat județu bețe-n roate; când a-nceput lumea să se prindă care-i treaba, dă-i cu presiuni, amenințări, că rămâneți fără ajutoare, care-mparte pliante e prins și pedepsit și alte nenorociri.
– Dar stai domne că-s locuri de muncă multe…
– Ce zici acolo? Nu-s locuri de muncă!
– Primarul a combinat terenul, care de fapt e al satului… dup-aia a adus oameni care au mințit sătenii că le dau abonamente la ziar și de fapt au semnat pentru Chevron.
Acuma stau în procese și speră să mai poată schimba ceva. Altfel, la Vaslui începe sfârșitul.
– Domnu’ jandarm, nu vă e rușine că ieri ați vorbit urât? Dumnezeii mă-tii de femeie, ați zis.
– Cine, eu?
Stai, c-a venit proprietarul terenului. Nu știe exact, exact de unde începe și unde se termină, dar știe că unde erau oamenii, n-avea ce să caute jandarmeria. Eu eram la mine pe teren, stăteam cu brațele încrucișate și mă uitam, nu făceam nimic altceva. Au venit fără explicații, n-au ținut cont, erau pe tot terenul. Mi-au dat și amendă că eram pe propriul teren.
– De ce ce m-ați luat la dubă, domnu’ jandarm, eram pe terenu’ meu, hai, luați-vă gardul și dați-l mai încolo,
prinde curaj omul când îi vede pe consăteni alături.
Meanwhile, muncitorii companiei se mișcă bine; pregătesc terenul pentru prima sondă de explorare a gazelor de șist din România. Fac un podeț din pământ și pietriș, ca să treacă mașinile și utilajele. Mai multe platforme aduc excavatoare pe amplasament, în timp ce o gașcă de muncitori îngrădește perimetrul cu eurogarduri, montează o cabină-adăpost, două toalete ecologice, reflectoare, tot ce le mai trebuie.
Inginerii fac măsurători și marcaje, apoi utilajele sapă, nivelează, cară pământul și-l așează calculat. Câțiva muncitori ridică un panou cu detaliile proiectului. A fost ca la Iwo Jima, susține un tip din tabără.
Țestoasele de la o unitate privată de intervenție stau în formație ca o poartă umană care se deschide automat, ca la mall, de câte ori trece un utilaj.
Răsăritul la Pungești
Noaptea târziu. Au mai rămas câțiva protestatari în frigul și mizeria taberei. Sunt obosiți, înghețați și deshidratați, ca amărâții lui Dostoievski. Ca să fie bine trebuie să fie mult mai rău.
Discuția se transformă într-un scenariu machiabolic de gherilă rurală, împotriva conspirației suprarealiste dintre masonii români și diavolii străini:
– O furculiță îmi pare rău că n-am adus. Toți trebuia să venim cu furculițe de fier. O furculiță nu e armă albă. Autoapărare. Dacă e ceva, scoți furculița și i-o bagi în gât.
– Nu, știți cum trebuia să facem de la început? Veneam cu furci și cu topoare să stăm cu ele în spate, nu neapărat să intervenim, da să băgăm panică în ei. Atunci trebuia ori să vină să-i omoare pe oameni, ori să plece.
– Așa cum stau ei acum, pot fi bătuți și omorâți. Nimeni nu te prinde. Nimeni, niciodată! Să zicem ca acuma nu-i omori, da-n trei-patru zile când se știe dacă se face sau nu se face treaba cu Chevronu, atunci ori am scos Chevronu, ori nu mai avem ce face!
Parcă nu mai e așa de vijelie, schimbă cineva subiectul. A zis părintele că «parcă s-o schimbat un pic și timpul de răutatea care a fost», dacă ne mai rugam un pic, era și tsunami. Zic, ia uite c-o avut dreptate părintele ăsta, s-o rugat un pic ș-a venit vântul.
Cineva pune cafea la făcut, pe o plită.
A trecut o zi de la invazie. Noaptea se arde încet într-un răsărit care ne păcălește pe toți să ieșim în frig. Un corp ceresc neidentificat stârnește admirația tuturor. Să fie o rachetă, să fie o cometă. Oricum, ceva frumos.
După ce contemplează nemărginitul acoperiș, un călugăr traversează strada. În fața șantierului domnește o troiță construită în octombrie de cei de la mănăstirea lui, Petru Vodă. Călugărul îngenunchează în fața crucii și se roagă sub ochii bodyguarzilor echipați pentru luptă.
Înapoi în București, ni s-a comunicat că nu am înțeles cum trebuie…
Adevărul despre Pungești:
Jandarmeria nu a creat o enclavă în care a suspendat libertatea de circulație, dreptul la proprietate și libertatea presei. Nici măcar nu a blocat drumul, mi-a repetat de trei ori purtătoarea de cuvânt, căpitan Irina Drăgan. Din contră, misiunea jandarmeriei a fost “asigurarea fluenţei circulaţiei pe căile de comunicaţii” și crearea unui “climat de normalitate în zonă”.
Chevron nu a folosit angajații statului ca mercenari împotriva localnicilor, ci “își reiterează angajamentul de a avea relații constructive și pozitive cu comunitățile unde își desfășoară activitatea și de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitățile locale și autoritățile, despre proiectele sale.”
Guvernul nu a ordonat o intervenție disproporționată și abuzivă în sprijinul unei companii. După cum a reiterat prim-ministrul Victor Ponta, “toate acţiunile jandarmilor au fost sută la sută conform legii şi îi felicit pentru asta. De asta sunt jandarmii, pentru momente în care trebuie aplicată legea.”
E totul OK.
Reporter: Ștefan Mako
Fotograf: George Popescu
Chițcan: Vlad Ursulean
