Care sunt riscurile?

Orice exploatare a resurselor minerale implică anumite riscuri, pe care oamenii aleg dacă și le asumă sau nu.

Exploatarea gazelor de șist are riscuri mai mari decât cea a resurselor convenționale. Sunt pur și simplu mai multe puncte în care lucrurile pot să meargă prost.

Zăcămintele normale stau aproape de suprafață și e de ajuns să le înțepi cu o conductă ca să tragi totul din ele. Pentru gazele de șist ai nevoie de mai multe sonde, care ajung mult mai adânc și fac operațiuni complicate cu și , de care trebuie apoi să te debarasezi.

Momentul propriu-zis în care se fracturează hidraulic roca e atent supravegheat și rareori a cauzat probleme. În schimb, s-au produs contaminări pe alte căi:

În declarațiile publice, petroliștii și ecologiștii nu se înțeleg deloc în privința riscurilor. Unii spun că , alții că . Cu toate astea, în culise începe să apară un consens științific:

a strâns opiniile a 215 specialiști din mediul academic, guvern, ONG-uri și industrie. Rezultatele au fost surprinzătoare: există 12 riscuri pe care le-au constatat toate grupurile – de la fragmentarea habitatului uman până la contaminarea apelor pe tot felul de căi.

Goana americană după gaze din ultimii ani ne dă niște date mai clare despre riscurile pe care le putem aștepta:

Radioul Public Național din America a făcut un studiu cu informații de la agenția de mediu, ca să vadă câte încălcări ale legislației se fac la sondele de gaze de șist din Pennsylvania. Au monitorizat 8982 de sonde timp de 3 ani jumate. Rezultat: 3025 de încălcări – câte una pentru fiecare trei sonde.

Rezultatele vin cu două mențiuni: pe de o parte, agențiile de mediu , nu au timp fizic să le verifice pe toate. Pe de altă parte, de reguli duc la contaminări.

Se petrec accidente la 1-2% dintre sondele de gaze de șist, conform unui raport din 2011 al Parlamentului European. Se pot îngrămădi până la șase sonde în fiecare kilometru pătrat, fiecare cu o paletă largă de posibile accidente:

Presa din Statele Unite a documentat peste 1000 de cazuri similare cu cel al familiei McIntyre. Autoritățile admit problemele astea în documente interne, dar numai trei cazuri au fost investigate temeinic: contaminări în Dimock și Pavilion, cutremur în Oklahoma.

Americanii afectați de exploatare vorbesc deja de un set de simptome neoficiale ale frackingului: vomă puternică, iritații ale pielii, curs sânge din nas. Exact ce au pățit soții McIntyre din Woodlands, Pennsylvania.

Încă se fac enorm de mulți bani din boom-ul gazelor și companiile amână cu orice preț intervenția autorităților. , care vor pune bazele politicilor americane despre gazele de șist, sunt încă în lucru la 10 ani după ce a început exploatarea masivă. Între timp…

Se fracturează pe sub școli și cimitire. Pentru a pacifica localnicii, companiile folosesc operațiuni psihologice ca armata în zone de conflict. Nu divulgă combinațiile exacte de chimicale folosite pentru a face imposibil să demonstrezi legal că apa mov de la robinet sau animalele care ți-au murit în curte sunt consecințe ale exploatării. Acolo unde iese totuși scandal, le dau localnicilor bani condiționați prin contracte de confidențialitate. Până și niște copii au fost obligați prin contract să nu vorbească toată viața despre asta.

Scopul e să acopere de incertitudine impactul asupra mediului până vor implementa tehnologii mai sigure. Am fost la Massachusetts Institute of Technology și am vorbit cu studenți care lucrează la tehnici inovatoare și vor face în viitor gazele de șist mai curate. Uite ce mi-a zis Anurag Bajpayee, un cercetător postdoctoral:

“Sunt resurse pentru sute de ani sub pământ, dar producem apă foarte contaminată. Deocamdată o băgăm în camioane și o aruncăm în puțuri de injecție. Nu e o soluție, e o amânare a problemei până când vom avea o soluție reală.”

Cercetătorul e convins că a găsit o soluție mai bună, dar vor trece ani de testare și eficientizare până când ar putea fi pusă în practică.

---

Exploatarea în SUA nu a fost lipsită de controverse, însă atunci când se mută în Estul Europei problemele se înmulțesc simțitor. O delegație USAID (United States Agency for International Development) a mers anul trecut în Ucraina ca să-i ajute pe vecinii noștri să se organizeze ca să pornească operațiunile pentru gaze de șist. Uite ce au găsit:

Cu toate astea, ucrainenii au introdus scutiri de la legile de mediu pentru gazele de șist:

În România, mai mult de jumătate din resursele de apă sunt deja contaminate, conform Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă. Avem 2660 metri cubi de apă pe cap de locuitor în fiecare an, binișor sub media europeană de 4000 de metri cubi. Zonele care depind de agricultura de subzistență, cum e județul Vaslui, sunt cele mai vunerabile la lipsa apei.

Celelalte perimetre concesionate sunt în sudul județului Constanța și includ unele dintre cele mai populare destinații turistice din România, plus numeroase situri Natura 2000.

---

Cât am stat prin America întrebam obsesiv industriași, profesori și activiști – la ce ar trebui să se aștepte localnicii din zonele alea? Cel mai bine mi-a rămas în minte scena asta:

Eram prin campusul Harvardului, la o conferință fandosită despre viitorul energiei. Discutam despre gazele de șist cu Randy Foutch, un petrolist milionar, parcă decupat din Dallas. Încercam să mă concentrez la ce zice, dar discursul lui suna ca un fel de manea cu accent texan.

Atunci l-am văzut pe profesorul Noel Maurer și m-am repezit să vorbesc cu el – e un de economie politică, care a studiat cum se descurcă guvernele țărilor în tranziție cu medierea între marile corporații și cetățeni. Tipul știa de Ploiești și de petrolul românesc, așa că i-am zis că “revoluția gazelor de șist” a ajuns în România și l-am întrebat ce crede că o să se întâmple.

“Companiile o să profite enorm de asta”, mi-a răspuns, uitând pentru o secundă să zâmbească protocolar. “Ar trebui să te îngrijorezi.”

Vezi profilul lui de la Harvard, a scris niște chestii interesante.