Revoluția gazelor de șist

La începutul anilor 2000, petrolistul texan George Mitchell își vedea visul cu ochii. După două decenii în care s-a chinuit să scoată gaze din piatră seacă, după ce mulți i-au spus că-i dus cu pluta și că își aruncă banii pe geam, a reușit să facă prima sondă profitabilă de gaze de șist. Asta a declanșat o goană după noua resursă, care s-a răspândit prin toată America și acum prin toată lumea.

Screen Shot 2013-08-05 at 20.08.25

Mitchell a reușit asta combinând trei tehnici: , și . Rădăcinile ideilor lui merg cu un secol în urmă.

Încă din secolul 19 se foloseau diverse tehnici pentru a stimula zăcămintele, ca să extragă mai mult și mai rapid. În 1947 a început să se folosească fracturarea hidraulică pe sonde obișnuite, pentru stimularea depozitelor calcaroase. Tehnici similare s-au folosit și în România pentru multe sonde convenționale.

Gazele de șist sunt mult mai dificile. Au mai trecut zeci de ani și o serie de inovații tehnice până când fracturarea hidraulică a fost folosită cu succes la șisturi, într-o versiune mai hardcore: se injectează sute de camioane de apă amestecate cu chimicale care măresc viteza de pompare a apei și fracturează mai eficient roca.

În anii ’70, America își dădea seama că o să rămână fără gaze naturale. Atunci, guvernul a pornit un program de cercetare numit Eastern Gas Shales Project, care a studiat temeinic pentru prima oară misterioasele rezerve uriașe prinse în roci impermeabile.

Cercetarea a fost continuată în anii ’80 de firma lui George Mitchell. Când a dat lovitura și a nimerit în sfârșit combinația potrivită de tehnologii, a ales  procesul tehnologic, ci să îl pună la dispoziția tuturor companiilor, ceea ce a dus la dezvoltarea explozivă care a uimit lumea. În doar zece ani, șisturile au ajuns să dea o treime din producția americană de gaze naturale. În 2020, se estimează, SUA va deveni exportator net.

Dar Mitchell nu era pe deplin mulțumit cu mersul lucrurilor:

Știm că sunt impacturi semnificative asupra calității aerului, consumului de apă, contaminării apelor și asupra comunităților locale”, a spus el într-un  din mai 2012. “Unii oameni din industrie au fost reticenți să susțină o reglementare de bun-simț și asta trebuie să se schimbe.

Deși e mai periculoasă decât exploatarea convențională, fracturarea hidraulică a fost de la unele reguli de mediu printr-o . Companiile puteau să folosească orice substanțe în lichidul de fracturare (în afară de diesel), fără să dezvăluie lista lor, ceea ce făcea foarte greu ca după un accident să determini clar sursa contaminării.

Nici venirea lui Barack Obama la președinție nu a oprit ascensiunea gazelor de șist. Obama a susținut energiile regenerabile, dar e mulțumit și dacă se elimină cărbunele (cea mai murdară sursă de energie) în favoarea gazelor de șist, care au devenit mai ieftine și îl dau la o parte. Gazele ard mai curat decât cărbunele și așa America emisiile de gaze de seră la nivelul anilor ’90.

Mai important, gazele de șist oferă Americii un avantaj geopolitic masiv, care crește cu fiecare țară pe care o convinge să înceapă exploatarea. Din treaba asta pierd în primul rând marii exportatori de gaze convenționale, care își văd produsul devalorizat. Rusia își pierde din influența asupra Europei (indiferent dacă europenii încep exploatarea, piața o să fie inundată în următorii ani de gaze lichefiate din America sau alte locuri). De asta fac rușii declarații confuze și concesii tot mai mari, despre care am mai scris aici.

Lucrurile încep să se așeze și pentru americanii din Gasland. Unele state au băgat reguli proprii de mediu și obligă firmele să divulge chimicalele folosite la fiecare sondă. Agenția federală de mediu a început și ea să discute despre reguli care să tempereze impactul exploatărilor. Iar comunitățile locale sunt mult mai informate și pot fie să se opună eficient invaziei de petroliști, fie pot să negocieze contracte mai bune dacă acceptă sonde pe pământul lor.

Giganții petrolului (Chevron, ExxonMobil) au fost reticenți la început și au intrat târziu în joc. Explozia inițială s-a domolit, profiturile barosane au fost înhățate de firmele mici, care s-au mișcat abil, iar inundația de gaze de pe piață a împins prețul în jos până spre limita profitabilității.

“Pierdem și cămașa de pe noi”, a răbufnit CEO-ul ExxonMobil acum un an, într-o conferință. “Nu facem nici un ban. E totul pe roșu.” Iar noile reguli de mediu și complicațiile cu activiștii mușcă și mai mult din profit.

Așa se face că Chevron are concesionat pentru gaze de șist în America decât în România.

Corporațiile mari s-au orientat către alte țări cu resurse bogate de gaze de șist. În estul Europei, aproape toate condițiile sunt mai vitrege decât în SUA: o geologie incertă, o infrastructură mai proastă, și o industrie mult mai puțin dinamică.

Singurele atuuri ale României nu ne fac cinste: redevențe minuscule, reglementare slabă și prețuri mari când ne cumpărăm înapoi gazele naturale de la companiile care le extrag.

Vezi ce ar trebui să se schimbe Ce putem face?

Spre deosebire de fracturarea hidraulică clasică, metoda nouă folosește mult mai multă apă (sute de camioane pe toată durata de viață a sondei). Pe lângă asta, echipa lui Mitchell a găsit o combinație eficientă de chimicale pe care să le amestece în apă ca să circule mai repede, să facă fracturile și să le lase deschise până iese gazul. Problema e că printre substanțele alea sunt zeci de chimicale cancerigene.
Forajul orizontal îți permite să extragi gaze dintr-o o halcă mai mare de zăcământ.
Fracturile se provoacă prin explozii care trimit mici unde seismice. Cartografierea microseismică îți arată până unde s-au dus fracturile – ochii tăi din subteran.
“We could have patented our proprietary process and made exponentially more money. I already had enough money from the sale of Mitchell Energy & Development Corp. to Devon Energy, and I was more motivated to introduce this technology into the public domain—make it public record—so that the world could benefit from natural gas as an important energy and fuel.”

George Mitchell într-un interviu în The Economist

“As a concerned businessman and philanthropist, I have come to understand that the natural gas industry can no longer simply focus on the benefits of shale gas while failing to address its challenges.

We know that there are significant impacts on air quality, water consumption, water contamination, and local communities.  We need to ensure that the vast renewable resources in the United States are also part of the clean energy future, especially since natural gas and renewables are such great partners to jointly fuel our power production.  Energy efficiency is also a critical part of the overall energy strategy that our nation needs to adopt.

Some in the industry have been reluctant to support common-sense regulation, and that needs to change.”

- George Mitchell într-un interviu în The Economist

ProPublica a inventariat tot dansul științifico-legislativ dintre autorități, industrie și activiști.
Vezi timeline-ul aici.
Prevederea buclucașă din Energy Policy Act a fost botezată “Halliburton loophole”, după firma la care vicepreședintele american Dick Cheney a fost CEO. Deși a stârnit mari scandaluri și au fost numeroase încercări de a o modifica, legea stă în picioare și acum.
Asta nu reduce emisiile la nivel global, pentru că tot cărbunele care nu se mai vinde în SUA ajunge în Europa sau pe alte piețe și tot arde până la urmă.
Am fost prin Pennsylvania și am vizitat câteva sonde ale Chevronului (aparțineau firmei Atlas, care a fost cumpărată de Chevron). Sunt unele dintre cele mai “curate” din zonă, au doar 42 de încălcări ale regulilor de mediu în 3 ani și jumătate.
submit to reddit

Dacă vreți să republicați texte de aici nu mă supăr, cu condiția să puneți sursa cu link în primul paragraf al textului.