Istoria omenirii e o a goanei după energie. Dezvoltarea umană a dus la exploatarea tot mai multor resurse, din ce în ce mai avansate. Tot ce au făcut oamenii, de la cele mai sângeroase războaie până la cele mai înălțătoare descoperiri științifice, e strâns legat de energie.
La începuturile umanității nu eram departe de animale – nevoia noastră de energie se rezuma la mâncare, pe care o vânam sau o culegeam.
Apoi am descoperit focul, care ne-a îmbunătățit viața, dar ne-a făcut dependenți de lemn. Nici o problemă, mai toată planeta era împădurită atunci, dar ne-am înmulțit și am găsit noi și noi întrebuințări focului, așa că am ajuns să decimăm pădurile.
Când totul părea să se ducă de râpă, am descoperit că putem înlocui lemnul cu cărbunele (care e mai eficient și se găsește în cantități imense sub pământ) și am inventat mașinării care să sape după el. Asta a declanșat Revoluția Industrială.
Apoi ne-am dat seama că petrolul și gazele sunt mai eficiente decât cărbunele și am construit cu ele lumea modernă, cu mașinile și avioanele ei.
Istoria noastră e doar o clipă din existența lor. Aproape toată energia pe care o folosim acum a plecat de la Soare în urmă cu sute de milioane de ani.
Când razele soarelui bombardează o frunză, moleculele de apă din ea încep să se separe în hidrogen și oxigen, printr-un proces numit fotosinteză. Șmecheria e că de atomul de hidrogen se lipește o doză de energie solară, care îl face foarte instabil. Ca să-și recâștige stabilitatea, hidrogenul trebuie să se lipească de carbon, formând o hidrocarbură (zahăr).
Dacă un animal preistoric mănâncă frunza, în stomacul lui se petrece un proces invers fotosintezei: hidrocarbura se sparge în carbon și hidrogen și eliberează doza de energie, care se transformă în căldură și energie mecanică cu care animalul își mișcă mușchii.
Când mâncăm un măr, ne hrănim cu energie solară care a ajuns pe pământ de un an încoace, iar în rezervorul mașinii băgăm energie solară veche de dinainte de dinozauri.
Acum sute de milioane de ani, pământul era plin de mlaștini. Multe animale mureau în ele și se descompuneau încet, în timp ce erau acoperite de mâl și tot mai multe sedimente care le presau. În subteran temperaturile erau destul de mari, așa că săracele animale erau gătite sub presiune până când nu mai rămânea decât un concentrat de hidrocarburi, un amestec de petrol și gaze. Lichidul și gazele încercau să scape din presiunea asta, așa că urcau în scoarța terestră (și se separau pe parcurs) până când dădeau de o rocă impermeabilă care le prindea ca într-un castron.
După un secol de bătălii pentru petrol, zăcămintele ușor de exploatat sunt pe ducă. Părea că o să luăm locul naturii și o să punem peste tot panouri care să capteze direct energia solară, fără să mai fie nevoie să treacă prin frunze și stomacuri de crocodili îngropați.
Dar americanii au descoperit în anii ’90, după decenii de experimente, cum să scoată gazele îngropate mai adânc, în zăcăminte mai complicate decât convenționalele “butelii” în care îți înfigeai sonda și ieșeau de la sine.
Asta a declanșat “revoluția gazelor de șist”, care redesenează harta geopolitică a resurselor.
Citește cum a apărut frackingul ▶ Revoluția gazelor de șist
Aici am rezumat câteva chestii, dar merită să citești toată cartea. Dacă nu poți s-o cumperi de pe net, dă un mail să ți-o “împrumut” ;)
