Un cocoș trece strada și-apucă din zbor un fluture cît un pui de pisică, o mamaie stă cu fundul pe asfalt și picioarele-n șanț, un tip cu pantaloni army face jogging pe lîngă cal, un copil scoate bicla din curte și-i inspectează roțile, o fată în costum național și ciocate albe din Dallas așteaptă în stația de autobuz, doi bătrînei mînă o capră cu doi iezi.
Mașina lasă satele-n spate, trece dealul pe-o transalpină de Bîrlad și nimerește într-o sălbăticie cît vezi cu ochii, doamna de la volan spune „Ăsta-i capătul lumii, zici că-i Pampas!”, domnul din dreapta ei răspunde „Aici a fost fund de mare sarmatică”. Cîmpuri și dealuri fără sfîrșit, doamna de la volan e maică-mea, domnul e tăică-miu, născut și crescut în satul Ruși, la 8 kilometri de satul Puiești.
Puieștiul e al doilea sat pe harta de exploatare a Chevronului. Anul trecut au construit prima sondă de explorare la Pungești și localnicii au protestat atît de vehement încît Jandarmeria a intervenit masiv și a ocupat satul pentru cîteva luni. În timpul ăsta, americanii au obținut avizele de mediu și de construcție pentru amplasarea unei alte sonde pe un teren de două hectare, în extravilanul Puieștiului.
La Puiești (50km mai la vale), autoritățile locale au fost de la început de partea oamenilor. Consiliul local a votat în două rînduri interzicerea exploatării și a propus organizarea unui referendum de consultare a populației.
Doar că în România comunitățile locale nu au vreun cuvînt de zis în exploatarea resurselor naturale – conform legii, ele aparțin statului. Așa că prefectura Vaslui a atacat în contencios hotărîrile consilierilor din Puiești și a obținut anularea lor.
Sătenii din Puiești n-au chef să asculte nici de prefectura din Vaslui, nici de Ponta, nici de Băsescu. „Noi toți sîntem împotriva fracturării hidraulice”, declara la sfîrșit de iulie primarul Costel Moraru, „și după cum știți, ne judecăm cu Prefectura, cu Chevron, cu oricine nu ne lasă pămîntul în pace. Sperăm să reușim prin justiție să cîștigăm, să interzicem prin HCL venirea Chevron aici, dar dacă nu se poate, o să ieșim cu toții în stradă. Va fi, se pare, aici un al doilea «front» anti-Chevron, vom lupta și cu jandarmii dacă trebuie.”
Pînă la jandarmi, puieștenii s-au pregătit de invazia americană cu un festival: ManiFest – Cu noi nu te PUIești!, primul festival anti-fracking din România, 6-8 septembrie, 22 de trupe și artiști care-au venit pro bono, ateliere de activism civic, proiecția documentarului Drill Baby Drill la căminul cultural, ateliere pentru copii etc.
Cartierul general e chiar la intrarea în sat, lîngă perimetrul concesionat de Chevron, pe terenul lui Romică David, consilier local și membru fondator al Grupului de Intervență Civică și Rezistență Puiești. N-au vrut să fie luați prin surprindere, cum au pățit-o pungeștenii, așa că au cerut sprijinul Grupului de Inițiativă al Societății Civile Bîrlădene și al Mișcării de rezistență Pungești și s-au apucat de treabă.
Romică David se-nvîrte agitat printre baloturile de fîn pe care stau oamenii veniți la festival, se oprește cîteva minute și-mi arată unde-i Chevronul: „De aicea pînă-n șanț e-a lu’ alt proprietar, care n-a vrut să-l dea Chevron-ului, a zis nu, nu, îl mențin așa cum pot, îl las pîrloagă, da nu-l dau la Chevron. Așa a fost concepția omului, așa a văzut el la televizor sau poate a citit în presă, și a zis decît să dau bucățica mea de pămînt, să facă rău societății, mai degrabă îl las pîrloagă și e mai bine așa.” Tot Romică David a construit și troița din dreptul perimetrului Chevron („Să se știe că sîntem peste tot, ca și Dumnezeu”): „Mai am de lucru la troiță, să fac gărduțul, tot aici vreau să fac o fîntînă, ca oamenii din zonă să vină să stea pe-o bancă, să bea un pahar. Din Cristești și pînă-n Puiești nu avem o fîntînă. Dacă vii la prășit aici și ți s-a terminat apa… e jale, tre’ să fugi după o cană cu apă. și am zis că din puținul meu, să fac o fîntînă.”
Se uită mulțumit spre scenă, unde Erwin Albu ține discursul de mobilizare în pauza dintre trupe („Haideți să fim informați, pentru că informarea este arma noastră pincipală.”// „Cu furci, cu topoare, să iasă din țară. Să se ducă în țara lor și să otrăvească la ei!”), și continuă: „Referitor la festival: noi lucrăm la el de mai bine de o săptămînă. Am mers din poartă-n poartă și am discutat cu cetățenii, am făcut întîlniri cu ei, informări, filme. Am găsit o mare înțelegere în CL Puiești, la primar, care ne-a susținut și ne susține, am văzut că e vertical. O parte din oameni zic că joacă teatru, dar dacă juca teatru, nu era cu noi, zicea domle nu mă bag.
Cazarea am făcut-o la Căminul Cultural vreo 20 de locuri și la cetățenii din sat. I-au primit cu căldură, le-au asigurat și o farfuriuță de mîncare cît de cît acolo. Toți artiștii s-au simțit foarte bine, au plecat mulțumiți, și în primul rînd am eu o mulțumire, ca cetățean al comunei Puiești, că am putut face acest festival.”
David, consilier PP-DD în CL Puiești, a fost inițiatorul proiectului de hotărîre legat de referendum: „Toți am fost pentru, sîntem 13 consilieri, dar o piedică mare o avem la prefectura Vaslui, care ne-a anulat și referendumul, și toate hotărîrile pe care le-am luat noi, motivînd că bogățiile subsolului sînt ale statului, nu ale noastre. Păi cum domle, vii și faci dezastru pe terenul meu, în localitatea mea, ca să distrugi agricultura, apa, vegetația, mediul înconjurător?
Alaltăieri am fost la Pungești, am invitat oamenii de acolo. Au venit aseară 25, le-am pus la dispoziție un mijloc de transport. Discutînd, un număr de oameni ne-au zis că apa a început deja să-și schimbe culoarea, și că au apărut cîteva animale moarte. Oamenii au spus că din cauza chimicalelor care au ieșit în apă.”
La 300 de metri de perimetrul Chevron curge pîrîul Tutova, în apropierea barajului Cuibul Vulturilor, de unde se alimentează cu apă Municipiul Bîrlad. În zonă mai sînt o sumedenie de iazuri și-un lac cu apă pucioasă („cel mai bun detergent pentru săraci”, o apă cu proprietăți terapeutice și miros sulfuros, de care-am băut toată copilăria mea la Bîrlad).
Oamenilor le e cel mai frică de contaminarea apei. Unii au auzit că fracturarea poate produce și explozii, alții au auzit că orice-ar face, nu e scăpare: se pare că România ar trebui să asigure nu numai propria independență energetică, ci și independența Republicii Moldova, în eventualitatea intrării în UE și a represaliilor economice ale Rusiei. În ultima zi de festival, Ponta declara la București: „Bătălia adevărată cu Rusia nu va fi cu arme convenționale, ci cu energie. Dacă România reușește să-si asigure independența energetică, pentru România și pentru Republica Moldova cel puțin, atunci toate aceste obiective pe care le stabilim la nivel economic se pot atinge”.
Titi Gherghescu e directorul Liceului Tehnologic din Puiești, unde vin aproape 500 de elevi din satele și comunele din jur. Vioi și amabil, îți povestește tot ce vrei să știi despre Puiești. Pregătește o monografie a comunei, pentru care a făcut o uriașă muncă de arhivist. În plus, a fost primul primar de după revoluție al Puieștiului, „pe vremea cînd toată lumea era cu fusta sus și-și zicea istoria”.
E lucid și ironic, spune că l-a uitat Inspectoratul la Liceul Tehnologic, unde e director de 15 ani. Vorbește entuziast despre monezile romane Divina Faustina, care fac parte din tezaurul de la Puiești, aflat acum în colecția Muzeului Pîrvan din Bîrlad, despre jurămîntul de onoare depus de institutorii moldoveni în anii ’30, despre măcelarul Lăzărescu din perioada interbelică, un musiu șarl de Puiești, despre biserica din lemn Sfîntul Nicolae din satul Cetățuia, monument de patrimoniu, construită în secolul 17 și refăcută pe la 1800 și ceva.
Cetățuia e un sat la 6 km distanță de Puiești, parcă și mai pierdut și mai dincolo de capătul lumii, iar bisericuța e-nconjurată de morminte care se duc încet-încet la vale, din cauza alunecărilor de teren. Te uiți într-o rîpă și vezi crucile împrăștiate ca niște nave după furtună. Dacă ai tupeu să cobori puțin, găsești oase ieșite din pămînt. (Cimitirul evreiesc din spatele Liceului Tehnologic din Puiești arată-n ca-n Blair Witch Project, doar că-n cripte mai găsești și cîte-o sticlă de Cola. Ultimul evreu din sat a murit prin anii ’70).
Bisericuța încă se ține bine, chiar dacă înăuntru pereții sînt acoperiți de perdeluțe cu sclipici, iar icoanele originale sînt din ce în ce mai șterse.
O bătrînică vine să deschidă lacătul, caută întrerupătorul peste nasul Sfîntului Nicolae și aprinde lumina. Are 83 de ani. „Nu mă-ntrebați de ce mă țin așa de bine? Acuma o lună mi s-a spînzurat băiatul. L-a părăsit femeia lui, o preaiubea și nu putea să-și ia alta. Numai Domnu mă mai ține aici.” Ne spune să fim sănătoși, să Doamne-ajută, să mai trecem pe-acolo…
***
În aprilie 2014, Chevron a primit autorizația de construcție a sondei în perimetrul Puiești. Tot în aprilie, Chevron a dat 57 de biciclete copiii de la o școală din Puiești: „Chevron are o istorie vastă în ceea ce privește susținerea proiectelor din domeniul educației și sănătății, acestea fiind valori esențiale în cadrul operațiunilor noastre din întreaga lume. (…) Această inițiativă sprijină accesul la educație al copiilor din zonele rurale, unde transportul pînă la școală este dificil, prin oferirea de biciclete și echipamente de protecție. Sîntem încîntați să participăm în Puiești la îmbunătățirea accesului la educație pentru elevii dedicați studiului”, spune comunicatul oficial.
Liceul Tehnologic din Puiești are 461 de elevi care vin din toată comuna și din împrejurimi, 4 microbuze care asigură transportul elevilor, 18 clase care învață în 16 săli. O parte dintre elevi au participat la proiectul european Comenius „Iubește natura, salvează-ți comunitatea”, un schimb de experiență pe probleme de mediu cu elevi din Franța, Spania, Letonia, Lituania, Olanda, Grecia și Turcia.
Într-un memoriu justificativ către Inspectoratul școlar Județean, în care se cere suplimentarea spațiilor de învățare, amenajarea unei săli de sport, lucrări de renovare, există un CV dezolant al Puieștiului: „Satul Puiești este situat în centrul Colinelor Tutovei, zonă defavorizată, marea majoritate a părinților elevilor avînd o situație materială precară. Studiile făcute de conducerea liceului au scos la iveală o migrație sezonieră accentuată la muncă a numeroase familii în alte regiuni alte țării și în țări din Comunitatea Europeană (elevii rămîn singuri acasă în îngrijirea bunicilor, a vecinilor sau fără supraveghere). (…)
Activitatea economică a cetățenilor comunei și zonei ocupaționale rurale Bîrlad se bazează pe agricultura de subzistență, pe locuri de muncă cu calificare redusă, slab remunerate în domeniul serviciilor. Serviciile sînt slab reprezentate, rezumîndu-se la cîteva mici spații comerciale, o secție de confecții-tricotaje, 7 asociații familiale în domeniul agricol care prestează activități agricole limitate, o societate horticolă și una piscicolă. (…) Cea mai mare parte a populației este afectată de sărăcie, avînd ca resursă de venituri ajutoarele sociale – 264 familii și/sau alocațiile de stat pentru copii.”
„Trebuie să facem în așa fel încît să fie condiții pentru copiii noștri, nu doar acum, ci și în viitor”, spune directorul Titi Gherghescu.
Dumincă după-masă, în a doua zi de ManiFest, lumea vine la concerte ca la bîlci. Got My Mojo Working de la Soul Serenade pleacă de pe scenă și se-ntinde groovy pînă la căruțele parcate pe coasta dealului, oamenii sînt curioși și liniștiți sub soarele de septembrie, unii stau pe baloți de fîn și ascultă, alții se sprijină de biciclete, un tip rezemat de-o mașină cu număr de Germania se uită spre scenă cu binoclul, trec doi polițiști pe lîngă toneta de vată de zahăr, niște puștani fac o horă în timp ce opt fetițe în costum național („Mlădițe puieștene” de la Centrul Cultural „Gheorghe Cucu” Puiești) îi zic ciobănașului să-și apere oile.
MC-ul festivalului le întreabă pe fetițe ce mesaj au pentru adulți. Fetițele răspund: „Să nu bage gaze de șist!”. Spectatorii aplaudă. Băiatul cu microfonul concluzionează: „Trebuie să vă luptați pentru acești copii, sînt copiii voștri” și trece la treburi administrative: „Îmi cer scuze că n-am chemat maneliști. Dacă binecunoscutul Salam ar fi aici, ar fi venit mai multă lume. Dar noi dorim să ridicăm nivelul cultural al acestei comunități. Festivalul s-a născut din dorința unor oameni de dreptate.”
Încearcă și-un „Uniți salvăm toată România” ca la București, la care marșează doar publicul din primele rînduri. În rest, mai o vorbă, mai o sămînță, mai o bere, nimic nu anunță venirea americanilor, nici măcar cîteva tricouri spălăcite cu steagul Americii care se mai ridică din cînd în cînd de pe baloții de fîn. „Aceste meleaguri umplute de sîngele strămoșilor noștri” se-aude de pe scenă, un nene își dă jos căciula din cap, o trîntește de pămînt a necaz, dup-aia o ridică, o trîntește iar, și tot așa, pînă i se umplu pantofii de praf.
Dimitris, un activist grec care a ținut ceva mai devreme conferința „Capitalismul, atac distructiv asupra naturii și societății. Lupta pentru Skouries”, face parte din mișcarea de ecologie socială din Grecia. Prima dată a venit la Vaslui și Iași anul trecut: „Am văzut un slogan scris pe-un zid: Stop Chevron. Pe atunci nu știam nimic despre fracking, m-am dus acasă, am cercetat chestiunea și mi s-a părut c-am deschis Cutia Pandorei. Probabil că acum sînt singurul om din Grecia care vorbește despre fracking, pentru că noi încă nu avem problema asta, dar există un astfel de proiect pentru zona din nordul țării. Susțin mișcarea anti-fracking, de asta mă aflu aici. Oamenii din Puiești cred că înțeleg din instinct, din pricina faptului că trăiesc în natură, ce pericole reprezintă fracking-ul.”
Îmi arată sigla de pe tricoul lui cu Save Skouries, un fel de Roșia Montană a grecilor, și nu mă lasă să plec pînă nu-mi spune că NATO a deversat în Mediterana “substitutul chimic al armelor folosite în Siria”.
Pe scenă urcă Maria Răducanu și-ndulcește dezastrul: „și neică, dacă-ți sînt dragă, împrumută de la bancă // Chevron, pleacă!”.
Plecăm înainte să se lase seara peste Puiești, niște băiețași desfășoară un cearșaf pe care scrie „Fără Fracturare”. „Sînteți din Pungești?” întreb. „Nooo, din Puiești. Ce, avem noi față de Pungești?”
La ieșirea din sat, un cal paște fin, fix sub indicatorul de localitate. Un șir lung de bărbați pescuiesc în iazuri și aruncă prada în gălețile din portbagaj. La începutul lui septembrie, Associated Press dădea publicității pentru prima dată detalii despre 243 de cazuri de contaminare a apei potabile în urma exploatării gazelor de șist, la șase ani de la începerea exploatării în statul Pennsylvania.
Întrebat care-i pasul următor în lupta cu Chrevron, Romică David răspunde: „Vom ieși să ne apărăm pămîntul. Nu vom lăsa să-și facă de cap chiar cum vor ei, și poate vom reuși să-i stopăm. Să venim cu mic, cu mare din toată țara, și să fim uniți. Dacă vom fi uniți, vom cîștiga. Dacă nu vom fi uniți și vom sta în casă, vom pierde. De-acord, da?”
***
Un reportaj de Luiza Vasiliu
