Cocktail Bârlad

La Bârlad se petrece unul dintre cele mai interesante fenomene sociale din România: o comunitate strânsă percepe un pericol extern și pornește o mișcare de protest care aduce împreună tineri de pe Facebook și muncitori din fabrică, suporteri de fotbal și popi în sutană. Au fost curtați de politicieni și abandonați după alegeri, dar au răspuns la asta printr-un protest și mai mare ca înainte.

E o rețetă ca la carte de cocktail social exploziv. Am tot mers acolo și am urmărit pas cu pas ce s-a întâmplat. Uite reportajele pe care le-am scris atunci, la cald.

Ingrediente:
Sociologii și mamele lor ◄
Elevul Paul, scânteia din Bârlad ◄
Politicienii oportuniști ◄
Părintele Lăiu și biserica activistă ◄

Instrucțiuni de utilizare: protestul ⇐

Marea Adunare de la Bârlad

(aprilie 2013)

Într-un orășel din cel mai sărac județ al Europei s-au strâns la protest mai mulți oameni decât în cele mai agitate zile de Piața Universității. Puțină lume din afara Bârladului se aștepta la asta. Televiziunile au ignorat evenimentul până când pe Facebook au început să curgă imagini cu marea de oameni care strigau în fața Primăriei că nu vor să vină americanii să le otrăvească apele.

Ca să se revanșeze, presa a aruncat cu cifre umflate – au fost 5.000 de oameni, 7.000, chiar 10.000! Lumea a reacționat ba exaltat (Revoluția a început la Bârlad!), ba paranoic (E o manevră murdară pusă la cale de x sau y). Gazele de șist au devenit subiect de prima pagină, dar nimeni n-a lămurit…

Ce s-a întâmplat la Bârlad?!

Joi la amiază, pe strada principală prăfuită și plină de gropi abia dacă vezi câțiva oameni moleșiți de soare, târâind câte-o sacoșă. Un american care s-ar afla întâmplător pe-aici ar vedea un oraș adormit, decuplat de la marile rotițe care învârt lumea. N-ar avea cum să știe că în mintea bârlădenilor se învârt lucruri cu totul neobișnuite.

Acum câteva luni, Bârladul s-a trezit că e în prima linie a războiului mondial pentru resurse de energie. La kilometri sub străzi sunt gaze naturale, prinse de milioane de ani în roci. Compania Chevron vrea să le exploateze, folosind o tehnică ce ar putea să otrăvească apele.

Câțiva oameni au aflat de asta și au început să se revolte în ziare și pe Facebook, au convins școlile, sindicatele, bisericile și primăria să li se alăture și au împărțit peste 10.000 de pliante. Așa că nimănui nu i s-a părut ciudat când niște vlăjgani au adus boxe în fața primăriei și centrul orașului s-a umplut cu versurile “Țara noatră-i țara noastră, dulce pajiște albastră…”

Două marșuri pornesc din capetele străzii principale, urmând să se întâlnească în fața primăriei. De la Fabrica de Confecții izvorăște un râu de câteva sute de protestatari. Fiecare străduță secundară aduce câte un pârâu de oameni care se varsă în masa învolburată, până când depășește 1000 de oameni și începe să semene cu un fluviu.

Arată ca și cum ar strânge oaste pentru lupta cu turcii. În prima linie sunt zece preoți cu cruci și stegulețe. “Căci oastea e creștină”, zice imnul. Protopopul Lăiu are o biblie într-o mână și o portavoce în cealaltă, binecuvântează protestul și compune scandări brici: “De la fracturare / nu aveți salvare!” În spatele lui flutură un steag negru cu cap de mort. Mai în spate, o pancartă spune “Și noi suntem creația lui Dumnezeu”. Pe altă pancartă, lupta capătă conotații biblice: “Foc și pucioasă la tine la robinet!”

Când trec prin dreptul Bisericii Romano-Catolice încep să bată clopotele. De pe o străduță cu magazine de pompe funebre apare un grup de oameni în frunte cu doi tipi în negru, ca niște ciocli, cu un banner din pânză neagră dantelată, ca la mort. Asta au mai găsit prin magazin, au înșfăcat-o repede și au desenat pe ea un craniu care rânjește.

O ceată de săteni din Rădești, Galați au venit cu un autobuz și s-au lipit în coada protestului, fluturând stegulețe albe. Au auzit de la un geolog că dacă se contaminează apa ajunge și la ei. Primarul legat cu panglică tricoloră se agită ca un dirijor. “Nu spuneți de politică, băi, spuneți de sănătate! SĂ-NĂ-TA-TE!“

Când procesiunea ajunge în centru, lumea iese la balcoane și se înșiră pe trotuare. O fată cu un buchet de flori într-o mână și un băiat în cealaltă rămâne împietrită un minut întreg, nu-i vine să creadă că se întâmplă asta în orășelul ei.

Strânsă în fața primăriei, mulțumea ajunge pe la 3000 de oameni – ocupă toată intersecția și se întinde sute de metri de-a lungul străzilor. Protopopul Lăiu urcă pe  scenă, ia microfonul și spune hotărât:

“Invocăm puterea divină pentru a opri acest pericol!“

Popa binecuvântează protestul și 3000 de voci îmbătrânite zguduie primăria cu “Tatăl nostru care ești în ceruri…”  Vine alt preot, își dă jos cușma din cap și tună: “Vom lupta cu armele Bisericii: rugăciunea, comunicarea… și o să-i facem pe aleși să ne asculte, că altfel nici noi nu-i vom asculta când ne vor cere votul!”

Biserica s-a mobilizat așa de bine, că arată pe bune ca o oaste. Duminica, în toate bisericile din regiune se pomenește de gazele de șist. Chevron a făcut numeroase vizite la Guvern, dar a uitat să urce pe Dealul Patriarhiei.

Pe scenă vorbește primarul, vorbesc mai-marii orașului. Unora le șchiopătează vorbele, dar nu se pronunță nici un nume de partid, nu se scandează nimic politic. Un singur cuvânt și mulțimea i-ar fi acoperit în huiduieli. Îi interesează doar americanii. Să plece.

Urcă pe scenă și copii, care spun cu voci pițigăiate că vor apă curată. Urcă prințesa Brianna și strigă  “Aici se nasc vocile democrației!” Din mulțime se aude un răget. Un moșneag emoționat a compus o poezie și o o citește emoționat de-i tremură ochelarii: “Apa ne veți otrăvi / și cutremure vor fi!” Altul își încheie discursul așa: “În calitatea mea de clarvăzător, văd lucruri groaznice!”

Protestatarii sunt copii, elevi de liceu și pensionari. Tinerii adulți lipsesc aproape cu desăvârșire, goniți de sărăcie la București sau în străinătate. Însă bătrânii țin capul sus, au discuții raționale, nimic din încrâncenarea frustrată a pensionarilor bucureșteni.

“Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul” am auzit pe mulți spunând. Până și geologul Vlad Codrea, venit de la Cluj acum câteva săptămâni să le explice bârlădenilor ce e cu gazele astea, a lăsat la o parte pentru câteva secunde rigoarea științifică și băgat un citat: “Iubirea de moșie e un zid…”

“Care dintre voi s-ar fi gândit vreodată că o să facem ce făcea oastea lui Ștefan cel Mare? Să ne apărăm dreptul la viață?!” strigă un MC pensionar spre finalul protestului.

În biroul primarului, între un tablou cu Alexandru Ioan Cuza și unul cu Preasfințitul Corneliu, e un citat despre Bârlad: “cea mai năpăstuită urbe românească în ultimile șapte decenii”. Aici, în birou, primarul e în cumpănă cu Chevronul. “Nu știu, să vedem, să mai discutăm…”, spune el la o cafea.

Dar pe scenă, în fața miilor de oameni, își pierde orice dubiu. Anunță Proclamația de la Bârlad. Începe cu “Noi, locuitorii municipiului Bârlad…” și printre moși și babe se propagă ecoul occidentalului “We, the People…”