La Bârlad se petrece unul dintre cele mai interesante fenomene sociale din România: o comunitate strânsă percepe un pericol extern și pornește o mișcare de protest care aduce împreună tineri de pe Facebook și muncitori din fabrică, suporteri de fotbal și popi în sutană. Au fost curtați de politicieni și abandonați după alegeri, dar au răspuns la asta printr-un protest și mai mare ca înainte.
E o rețetă ca la carte de cocktail social exploziv. Am tot mers acolo și am urmărit pas cu pas ce s-a întâmplat. Uite reportajele pe care le-am scris atunci, la cald.
Ingrediente:
Sociologii și mamele lor ◄
Elevul Paul, scânteia din Bârlad ◄
Politicienii oportuniști ◄
Părintele Lăiu și biserica activistă ◄
Instrucțiuni de utilizare: protestul ⇐
Politicienii oportuniști
(iunie 2013 vs aprilie 2012) – featuring Ștefan Mako
Iunie 2013: Sătenii din Pungești se îngrămădesc în centrul cultural ca să vadă cu ochii lor marele eveniment: o dezbatere.
Un tânăr la cămașă, școlit în America, încearcă să-i convingă că exploatarea gazelor de șist ar fi bună pentru comuna lor. Reușește doar să-i înfurie, vocea lui e acoperită de huiduieli.
Un moș se ridică să vorbească, se face liniște: “Domneavoastră supuneți spre aprobare: să voteze populația dacă suntem de acord sau dacă nu suntem de acord.”
“Stai jos!” îi răspunde Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. Ia microfonul de la tânăr să facă ordine prin sală. “Potrivit legii României, subsolul e al statului. Și nimeni nu vă-ntreabă.“
Cu un an în urmă, când era în opoziție, același politician stătea pe o scenă, în fața primăriei din Bârlad, și miilor de oameni ieșiți la protest:
“Vreau să vă spun că trebuie să vă îndreptaţi toată energia în direcţia unei opoziţii active împotriva exploatării gazelor de şist. Sunt aici şi voi fi prezent aici pentru a spune întotdeauna NU acestei companii, Nu acestei activităţi.”
Dar acum, după ce a fost reales, a devenit un soi de purtător de cuvânt neoficial al corporației, căreia îi traduce limba de lemn într-o moldovenească pusă pe harță.
Dumitru Buzatu (dreapta) se ceartă cu cetățenii care au fost dați afară de la un seminar Chevron de la Vaslui
Aprilie 2012: Astă-iarnă, Piața Universităţii s-a lepădat de trei ori de clasa politică. Lumea, sătulă de manifestaţii furate, s-a organizat cum a ştiut și a încropit cel mai important protest din ultimii ani. Când „curajoşii” cu insigne de partid au încercat să se lipească de protest, cu camerele televiziunilor după ei, au fost alungați imediat.
Două luni mai târziu, Piaţa Universităţii s-a mutat în Bârlad. Mii de oameni au strigat împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. De data asta, însă, au făcut-o susținuți logistic de autorităţi şi oameni politici.
Mecanismul bine uns al politicienilor, pricepuţi organizatori de manifestaţii şi mobilizări de trupe, a fost pus la îndemâna cetăţenilor. În Centrul Civic din Bârlad nu s-au văzut steguleţe sau plase colorate, nici nu s-au strigat slogane de partid. Lumea n-a fost adusă cu arcanu’ în autobuze şi microbuze închiriate de la firme deţinute de partid. În schimb, mobilizarea a început, cu o lună şi ceva mai devreme, în biroul unui parlamentar.
Conferință de presă a deptutatului Adrian Solomon la sediul PSD Bârlad
„Dacă nu se băga primăria, nu ar fi ieşit atâţia oameni în stradă.”
Gianni Chițiga, un prof de informatică 32 de ani, ştie pe toată lumea din oraş. Așa a ajuns șeful de cabinet al deputatului Adrian Solomon. Când a aflat din presă despre gazele de șist, s-a băgat rapid pe grupul de Facebook în care se discuta despre asta și a luat legătura cu cei mai activi (Vlad Cătună, Bogdan Pălici și Paul Dumitriu). I-a spus șefului care-i treaba și lui Solomon i s-a părut o ocazie bună de activism.
Chițiga a bătut la uşile potrivite şi a apăsat butoanele care trebuie. Primarul Constantin Constantinescu (cel care confundase Chevron cu Chevrolet) a devenit interesat de subiect când a auzit că poporul se răscoală. Deși inițial spunea că susține investiția americanilor, Constantinescu a trecut brusc în barca protestatarilor.
S-a format un grup de iniţiativă pentru coordonarea informării populaţiei. Marius a printat mii de pliante şi fluturaşi, făcute de elevul Paul pe calculator. S-au organizat corturi de campanie, unde lumea era invitată să semneze petiţia pentru interzicerea exploatării prin metoda fracturării.
Facebook-ul i-a devenit util lui Marius. Înainte empatiza cu tot felul de cauze ce luptă împotriva cancerului sau a lipsei de apă prin lume, dar de când cu gazele de șist l-a transformat în canal de comunicare şi persuasiune – posta noutăţi despre diferitele perimetre concesionate de companiile petroliere pentru expoatarea gazelor de şist, îşi aduna ajutoare, dădea sfaturi sau îi cearta pe cei care nu-şi fac treaba cum ar trebui.
Paul Dumitriu se temea ca protestul să nu fie politizat, însă a acceptat ajutorul lui Marius, care-i fusese profesor. Alţii ar fi preferat să se facă totul fără politicieni, ca la Universitate. Dar „dacă nu se băga primăria, nu ar fi ieşit atâţia oameni în stradă” recunoaşte Vlad Cătună, unul din tinerii care au pornit mișcarea.
A continuat treaba grupul de iniţiativă, iniţiat de Marius, geologul Gabriel Sava, protopopul Vasile Lăiu şi colnelul în rezervă Rotaru. Au strâns la început vreo 100 de oameni, au scris o petiţie şi au înaintat-o Guvernului. S-au întâlnit de mai multe ori la primărie ca să se organizeze și au primit toate autorizaţiile necesare pentru întâlniri, amplasarea corturilor, iar ulterior pentru marşul şi protestul din 22 martie.
Pliantele şi afişele au umplut Bârladul, de parcă oraşul se pregătea să intre în război. Toţi moşii, elevii, muncitorii, vânzătoarele de covrigi aveau măcar un pliant şi discutau despre gazele de șist de parcă mâine ar fi început să plouă cu foc.
La protest, Constantinescu a montat în fața primăriei o scenă și un sistem de sonorizare, din care au răsunat discursuri, rugăciuni și o proclamație anti-fracking. A pus bannere anti-fracking prin oraș și la intrare o pancartă, ca să fie clar că pe aici nu se trece. Tot cu susținerea primăriei au ieșit la protest și muncitorii de la fabricile de rulmenți și confecții. A fost o reușită totală.
Schimbarea la față
PSD a ajuns la guvernare, iar primarul și deputatul au câștigat noi mandate pe un val de popularitate anti-Chevron. După cum le era teamă multor localnici, sprijinul autorităților s-a încheiat aici.
Primarul a dat jos bannerele și s-a retras tiptil din scandal, iar la un protest ulterior nici n-a mai dat aviz pentru un protest în fața primăriei. Prefectura a dat în judecată consiliile locale care au dat decizii de interzicere a exploatării pe raza comunelor.
Legea deputatului Solomon s-a dovedit a fi o farsă. L-am întrebat care a fost procesul de elaborare a lui:
“Am luat legea din Franţa şi am tradus-o”, mi-a spus Solomon zâmbitor
Legea voia să interzică “explorarea și exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi lichide sau gazoase prin foraje urmate de fracturarea (fisurarea) hidraulică a rocilor”.
Însă în România se folosește pe scară largă o versiune mai primitivă a fracturării hidraulice. Diferențele față de exploatările americane sunt mari – se face cu un volum mic de apă și fără foraj orizontal. Însă tot fracturare hidraulică îi zice. Ar fi trebuit să închidem majoritatea sondelor de gaze dacă am fi aplicat-o.
Încălcarea legii s-ar fi pedepsit cu 3 ani de închisoare și amendă de 150 de milioane de dolari (500.000.000 lei – probabil domnul deputat încă n-a făcut conversia la lei noi).
Nici măcar colegii de partid nu au votat pentru așa ceva.
Abandonată de politicieni, multă lume credea că revolta se va încheia aici. Când colo, la următorul protest au venit și mai mulți oameni. Bârlădenii și-au găsit alți lideri, cum e Părintele Lăiu, despre care am scris în continuare:
Următorul ingredient ▶ Biserica activistă
Găsești aici înregistrarea integrală a discursurilor.
