La Bârlad se petrece unul dintre cele mai interesante fenomene sociale din România: o comunitate strânsă percepe un pericol extern și pornește o mișcare de protest care aduce împreună tineri de pe Facebook și muncitori din fabrică, suporteri de fotbal și popi în sutană. Au fost curtați de politicieni și abandonați după alegeri, dar au răspuns la asta printr-un protest și mai mare ca înainte.
E o rețetă ca la carte de cocktail social exploziv. Am tot mers acolo și am urmărit pas cu pas ce s-a întâmplat. Uite reportajele pe care le-am scris atunci, la cald.
Ingrediente:
Sociologii și mamele lor ◄
Elevul Paul, scânteia din Bârlad ◄
Politicienii oportuniști ◄
Părintele Lăiu și biserica activistă ◄
Instrucțiuni de utilizare: protestul ⇐
Elevul Paul, scânteia din Bârlad
(martie 2012)
Un băiat de clasa a unșpea a fost scânteia revoltei bârlădenilor împotriva americanilor care vor să exploateze gazele de șist.
În dimineața celui mai mare protest românesc din ultimii ani, Paul Dumitriu mergea pe străduțele de la marginea Bârladului cu o portavoce în mână și le striga oamenilor să iasă din case pentru orașul lor. Voia să fie sigur că nu mai e nimeni care să nu știe în ce primejdie a nimerit micul municipiu moldovenesc.
Câteva ore mai târziu, mii de oameni mărșăluiau pe străzi. De la cel cu țâța-n gură pân’ la ultimul moșneag, toți strigau împotriva exploatării gazelor prin fracturare hidraulică. De o lună jumate, elevul a spus de nenumărate ori povestea gazelor de șist, a făcut și împărțit mii de pliante, a vorbit înflăcărat la televizor, prin școli și prin birouri de autorități.
“Am luat tabelele cu semnături peste tot. Și când m-am dus să cumpăr o pereche de blugi i-am lăsat vânzătorului o listă pentru semnături. A devenit parte din viața mea. Până pe 22 am program – două ore pe zi pliante.” Acum două luni, dacă întrebai de “fracturare hidraulică”, bârlădenii te-ar fi trimis la fabrica de rulmenți.
Într-o zi de la începutul lui februarie, Paul s-a întors de la școală cu fața întunecată. “Ați auzit ce se-ntâmplă?!” le-a spus părinților care-l așteptau cu masa pusă. S-a așezat direct la calculator, a intrat pe un grup de Facebook și când a terminat de citit s-a urcat într-un taxi și a mers la liceu, să ceară voie directorului să facă o campanie de informare. Apoi s-a dus la primar. Apoi la ziar. Toți trebuiau să știe.
Tocmai aflase că gigantul Chevron urmează să exploateze gazele de la 5km sub Bârlad cu o metodă care ar putea să le otrăvească apa. De atunci, elevul Paul a ajuns să fie vocea protestului.
“N-am mai făcut niciodată așa ceva, n-am făcut nici voluntariat. A fost un instinct primar”, spune Paul. Dar el trăiește în cea mai săracă zonă a Europei, cu cei mai supuși cetățeni, și e la vârsta la care implicarea civică înseamnă să nu arunci sticla de bere pe geam după ce o termini. De unde a venit instinctul ăsta?
Paul a crescut în cartierul Podeni, o zonă rău-famată de la marginea urbei, cu străzi de noroi și case ca la țară. Când s-a mutat taică-su aici, după 10 zile a venit o ceată de vlăjgani: “Hai, vecine, la luptă!” Ce luptă?! Podenii aveau tradiționala bătaie cu cei de la gară, rupeau scânduri din gard și se ciomăgeau.
“Eu am crescut aici, în ghetou. Am învățat de toate. Bătaie, băutură… La balul bobocilor eu n-aveam nici o treabă, pe colegii mei îi duceai cu pătura acasă.” La școală se plictisea, așa că a învățat Photoshop. I-a prins bine când a trebuit să facă grafica pentru pliante.
A avut note bune, așa că a intrat fără probleme la Codreanu, cel mai bun liceu din Bârlad, vechi de 180 de ani. Avea media 9,80 înainte să se apuce de chitară. E chitarist în două trupe, a câștigat primii bani cântând într-un club. În vremurile bune exersa și șapte ore pe zi. Ajunsese la 9,30 înainte să dea peste năpasta cu gazele de șist. De atunci n-a mai avut liniște, și-a luat învoiri peste învoiri și media a tot scăzut, semn rău pentru admiterea la o facultate din București, unde vrea să facă informatică.
Însă părinții îl susțin 100%. Au un chioșc în curtea casei și i-au luat calculator, o chitară electrică și una acustică. Iar de când a început scandalul cu gazele l-au ajutat la toate. Tatăl are cont de Facebook, combate în fiecare zi pe grup. Le-a povestit tuturor clienților despre asta, i-a îndopat cu materiale informative. “În seara de 8 martie stăteam cu nevasta în pat și îndoiam pliante.”
Pentru campania de informare s-au tipărit peste 20.000 de pliante. Majoritatea au fost făcute de cei de la PSD, care s-au implicat puternic în organizarea protestului, deși au păstrat distanța la aparițiile publice și s-au ferit să scoată în față vreun simbol politic. Asta pentru că alegerile sunt la doi pași și nimeni n-ar îndrăzni să contrazică opinia publică, scârbită de jocurile astea, dar dornică de acțiune. Partidele au nevoie de un Făt Frumos, iar Paul e cel mai dorit. El spune, însă, că nu o să mănânce din jăratecul politic.
“Aș fi vrut ca chestia asta să n-aibă culoare politică deloc. Dar nu poți să rămâi expus la asemenea riscuri pentru că ți-e frică de jocuri politice.” Așa vorbește Paul, la 17 ani, într-o cafenea din centrul Bârladului. Are mișcări sigure și graiul mai limpede ca toți purtătorii de cuvânt de la partide. Nu o să se-nregimenteze niciodată, îmi spune, e apolitic.
De asta nu voia să urce pe scenă la protest, ca să nu fie asociat cu politicienii înghesuiți în fața norodului. După ce a fost chemat cu insistență, s-a suit în fața bârlădenilor și i-a dat microfonul surioarei de patru ani: “Spuneți nuuu extragerii gazelor de șiist!”
A vorbit, insă, la conferința pe care au ținut-o doi geologi ca să le explice bârlădenilor care-i treaba cu exploatarea. L-a întrebat pe un profesor de la Cluj: “Dacă familia și copiii dumneavoastră ar locui în această zonă, ați accepta, ce cetățean, să se extragă gazele de șist?” Sala a aplaudat întrebarea, profesorul a lăsat privirea în jos. “Aș avea niște nopți puțin liniștite, asta pot să-ți spun.”
Paul mai are un an până la bac, dar e deja prins în dileme despre viață, politică și familie. “La un moment dat te maturizezi în gândire. Pari copil la suprafață, dar te gândești «Stai, dom’le, că ceva nu e bine în lumea asta.” Răspunde la întrebări cu un zâmbet amar:
-Ce ți-a venit să te implici?
Eu o să plec la facultate în București… dar părinții rămân aici. Nu pot să-i las așa. Mi-ar place să mă-ntorc peste 10 ani și să le arăt prietenilor – “Iată, ăsta e orașul în care m-am născut!– Ce le-ai spune celor de la Chevron?
– Le-aș bate obrazul – sunt nesimțiți că se duc și mint oamenii că bagă apă cu sare, cu detergenți, cu săpun. Apoi aș veni cu argumentele.– Cu ce vrei să rămâni din toată chestia asta?
– Eu vreau să rămân cu Bârladul.
Următorul ingredient ▶ Politicienii oportuniști
